Gigi Becali nu este abonat exclusiv la jucătorii lui Valeriu Iftime, care ar putea să își dea acordul pentru plecarea a nu mai puțin de cinci titulari de la FC Botoșani, chiar în această iarnă.
FC Botoșani se luptă sezon de sezon pentru prezența în play-off-ul Ligii 1, însă a devenit o obișnuință ca moldovenii să se despartă constant de cei mai importanți jucători din lot. Cu toate acestea, patronul Valeriu Iftime și antrenorul Marius Croitoru reușesc de fiecare dată să îi înlocuiască pe cei plecați fără a coborî nivelul sportiv la care se află echipa.
Hervin Ongenda, Aurelian Dawa, Malcom Edjouma şi Bogdan Racoviţan sunt fotbaliștii fără de care Marius Croitoru s-ar putea vedea nevoit să se descurce în a doua parte a sezonului.
Nu mai puțin de 4 jucători de bază din lotul lui FC Botoșani ar putea pleca de la clubul moldovean în această iarnă. După coordonatorul Hervin Ongenda, care nu duce lipsă de oferte și este ca și transferat, pe lista posibilelor plecări au apărut acum alte trei nume.
Antrenorul Marius Croitoru a anunțat că Aurelian Dawa, Malcom Edjouma şi Bogdan Racoviţan o pot părăsi oricând pe FC Botoșani, fiind în atenția altor cluburi pentru un transfer.
„Joacă foarte bine, (n.r. Malcom Edjouma) este unul dintre cei mai constanţi mijlocaşi, cred că cel mai bun, în momentul aceste între primii trei şi cifrele spun acest lucru, că e numărul unu în România. Dacă vor exista oferte, cereri, cu siguranţă da (n.r. poate fi vândut și la un club din România).
Există în momentul acesta o discuţie pentru Racoviţan şi pentru Dawa la un club din străinătate. Plus, Malcom (n.r. Edjouma) are ofertă clară din Ungaria. Se ştiu deja jucătorii care vor veni la Botoşani, in funcţie de ce va pleca, voi fi nevoit să aduc. În rest nu mă interesează, pentru că eu consider că trebuie să faci schimbări atunci când lucrurile nu merg”, a declarat Marius Croitoru pentru Telekom Sport.
În afara acestora, FC Botoșani vrea să se despartă de mai mulți jucători care nu au dat satisfacție în prima parte a sezonului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER